Ciorba de burta

0/5 0 voturi
Descriere

De origine oriental-mijlocie, cel mai probabil arabo-turceasca (cinci secole de vasalitate!) ciorba de burta a devenit bun national romanesc nu numai prin popularitatea exceptionala ci si prin adaosurile creatoare - smantana, galbenusul, leusteanul, zarzavatul de supa, otetul - care au autohtonizat-o. Oricum, ciorba de burta, un fel de supa de ceapa a esticilor - mancare completa luand mahmureala cu mana - e la ea acasa mai ales in Bucuresti, in porturile dunarene si in Dobrogea (cele mai „turcizate“ locuri prin secole) si are darul, in Valahia, de a fi oferta principala a oricarei bodegute care vrea clientela. Se mananca, desigur, in cantitati notabile si la Suceava sau Satu Mare dar, de la Severin la Agigea, se mananca numai ciorba de burta. 

Cunosc oameni care mananca zilnic macar o ciorba de burta, iar Bucurestii, Braila, Galatii, Constanta, Craiova, Turnu Severin au, fiecare, carciumile sale vestite si cautate numai pentru ciorba asta. La Braila, cel putin, la o carciuma de vaporeni (nu dau nume, ca e reclama si n-a platit) care deschide la cinci dimineata, coada incepe de la trei, iar primarul isi pune pile prin seful politiei sa-i tina loc! Desi isi face veacurile prin ospatariile si locandele cele mai joase, e printre putinele ciorbe a caror reteta nu poate fi atinsa nici c-o floare (de leustean). Rigoarea sa tine de alchimie si vrajitorie. Exista si variante, desigur, dar total nerecomandabile (mai ales cele din Ardeal, vag dulcege, evident gretoase). Atentie, se poate si fara genunchiuti si ciocanele de vaca, dar atunci trebuie sa marim corespunzator cantitatea de burta. Oricum, e ceva ciudat cu ciorba asta subtila, care vorbeste cam mult despre noi: pute, dar e gustoasa, daca ajungi sa te obisnuiesti cu ea; face rau, e grea, ingrasa, dar prea e buna si nu ne-o putem refuza; vine de la turci, dar se preface ca e de-a noastra; e vulgara, e din chestii pe care altii le arunca scarbiti dar noi o mancam toti, mai ales elita! E mancare de vizitii beti, dar are cea mai savanta si pretentioasa pregatire din toata bucataria romana. E deopotriva acra si dulce, picanta si catifelata, grasa si totusi delicata, eclectica si simpla in acelasi timp! E Mitica!!!

Mod preparare

Seara:

  • Se pun 5 l de apa la fiert cu ciocanelele si genunchii, eventual oasele sunt sparte, se spumuieste
  • Se spala burta, se taie in bucati potrivite, se arunca grasimea, se curata de pielita „zbarcita“, se freaca cu malai si cu otet
  • Se lasa pana dimineata in apa rece cu o lingurita de bicarbonat, sa-i scoata acidul din musculatura
  • Dupa trei ore de fiert se scot oasele si ciocanelele din oala si se dezoseaza, taind zgarciurile (si ce mai e) taietei de 1 cm latime

 

Dimineata:

  • Se pune burta la fiert in apa in care au fiert oasele, completata la 5 litri
  • Se rad morcovii, pastarnacul, se toaca ceapa din cutit
  • Dupa trei ore se trage oala de pe foc, se scoate burta si se taie taietei de aproximativ 1 cm latime - 3 cm lungime (sau cum vreti)
  • Se pune iar totul la fiert - burta, zgarciurile de la ciocanele si genunchi, otetul si zarzavatul - inca vreo ora
  • Ciorba trebuie sa fie cat gros atata zeama, deci sa ramana vreo 2 litri din cei 5 initiali; ce scade sub, se adauga
  • Se piseaza usturoiul, se freaca cu 1 lingura sare (cu varf), galbenusuri, smantana si putina zeama racita din ciorba
  • Se drege ciorba cu usturoi si restul, se pipereaza dupa gust, se presara leustean
  • Se ofera fierbinte, cu ardei iute, dar sa fie la-ndemana si o „oliviera“ (asa-i spune?) cu mujdei, otet, smantana, ca fiecare le are pe-ale lui
Propune o reteta
0/5 0 voturi
Comentarii Facebook
Comentarii site
Carti recomandate