Sos de rosii

0/5 0 voturi
Descriere

Desi vanatoresc, deci un pic mai tare, cu nerv si corp chiar agresiv (dar asa, intr-o doara), acest sos imbraca totusi, surprinzator de catifelat, de subtil, nu numai cele mai fine medalioane de caprioara, ci si alte carnuri, chiar legume si paste fainoase. Si peste la nevoie.

Nu va fi niciodata romanesc - nu ne-ar ierta in veci plagiatul asta mediteraneenii - dar a devenit atat de popular incat nu-l mai poti evita din patrimoniul national.

Si apoi, toata lumea stie: langa Spania, Italia si Maroc, Romania e tara celor mai parfumate si suculente rosii din lume (ce-nseamna vara uscata si fierbinte!).

Si totusi, avem o contributie originala la alcatuirea savanta a acestui sos: paprica si mararul!

Pentru ca paprica (cuvant iesit in univers via Budapesta) sau boiaua - daca nu stiati - se zice ca a fost oferita Europei si lumii de fratii secui din Covasna si Harghita, iar mararul e mai valaho-moldovenesc decat e sampania frantuzeasca si Hong-Kongul chinezesc!

Ma intreb (va previn ca acum voi cadea in cel mai intunecat si inadmisibil ridicol) cum de e posibil ca, mancand impreuna, secole intregi, un asemenea sos international, o binefacere dumnezeiasca a lumii, ungurii si romanii nu s-au putut intelege? Singuri si vecini intr-o mare slava, deloc prietenoasa, impartind (infruntand?) impreuna totul - istoria, geografia, ciorbele, seceta, tatarii, gastronomia porcului, imperiile, tocanitele si gulasurile, Carpatii, turcii, Tisa si Muresul si Dunarea, rusii, inundatiile - ei au devenit, absurd si aparent ireconciliabil, „dusmani traditionali“!

Sigur, stiu textul, il si recit pe de rost daca vreti, doar sunt ardelean: „aroganta nemesasca“, „frustarea valaha“, „revansa maghiara“, „revansa romana“, „complexul taramului pierdut“, „complexul tarii jinduite de altii“, „nesiguranta ca o frica“, „incertitudinea ca o neincredere“ s.a.m.d.

Sase milioane de romani ardeleni se tem de un milion jumatate de unguri si secui ardeleni. Un milion jumatate de unguri si secui ardeleni nu mai stiu (sau se tem sa nu uite) cine sunt. Douazeci de milioane de romani si zece milioane de maghiari se suspecteaza iritat unii pe altii!

Dupa doua mii de ani de latinitate si un secol de la Marea Unire, romanii tot mai canta, infricosati, „Noi suntem romani! Noi suntem aici pe veci stapani“ (si se uita in jur, pe furis, cu capul tras intre umeri, oare n-o zice cineva altfel?).

Dupa un mileniu de maghiaritate superb europeana, ungurii urla in toate microfoanele lumii „vrem sa ne vorbim limba“ (de parca cineva ii opreste!)

E ridicol! Marele rege al maghiaritatii, Matei Corvin, a fost roman. In schimb Bela Bartok este, vrem nu vrem, cel mai mare compozitor al romanilor.

Daca te uiti la structura economica de baza, la idealurile nationale, care de fapt sunt europene (ca sa fiu si actual), dar si la bucatarie sau la jocurile taranesti, nu vezi, practic, nici o diferenta de fond. Suntem, dintr-o perspectiva sociologica, doua dialecte apropiate ale unui logos central-european.

„Dusmani traditionali“?! Haida-de! Rad paprica si mararul de noi! Rade sosul asta infratit si federativ (caci mereu am visat cu prietenul meu Zoli Bako, rontaind impreuna gombotii umpluti cu urda si mere - creatia noastra - o federatie, o tara cantonala maghiaro-romana - o uniune inter pares pre-europeana, care sa ne ajute, si pe unii si pe altii, sa uitam ce ne desparte si sa iesim mai repede la lumina)!

Tot cu Zoli Bako am inventat marele pranz al impacarii: bulz de mamaliga umplut cu gulas, papricas cu galusti facute cu urda, colac Kurtos umplut cu smantana si marar. La deschidere vom bea o tuica de Kolosvar si o palinka de Nasaud, iar ca vin, Grasa de Cotnari, care, pare-se, provine din acelasi Furmint sasesc din care s-a nascut si marele Tokay.

Mod preparare
  • Se taie ceapa bucatele minuscule
  • Se rumeneste in ulei cu delicatete, sa nu se arda nici macar un milimetru patrat
  • Se stinge cu bulion
  • Se adauga vinul, otetul, rachiul, sarea, piperul, boiaua, legatura de cimbru - sa fiarba totul in clocote mici
  • Se toaca mararul si tarhonul cat de fin
  • Intr-o tigaita se pune zaharul la topit („caramelizat“); se stinge, cand s-a colorat, cu putina apa, se trage de pe foc, se amesteca cu mierea
  • Dupa 30 minute de fiert se adauga la zeama zaharul
  • Se mai fierbe un sfert de ora, amestecand mereu
  • Se trage de pe foc, se presara verdeata

 

-----

 

La aceeasi reteta de mai sus se adauga, inainte de marar, o capatana de usturoi taiat felii microscopice, care se lasa 3-5 minute sa clocoteasca.

Tot cu usturoi sau ai se vindeca si tricolicii sau pricolicii, dupa cum se mai numesc aceste fiinte imaginare de catre romanii din Transilvania si Banat. (Marian)

In loc de apa cu miere, unii sting zaharul caramelizat cu o pasta din mere coapte.

Propune o reteta
0/5 0 voturi
Comentarii Facebook
Comentarii site
Carti recomandate