Tocana taraneasca de purcel

0/5 0 voturi
Descriere

La Jibou, langa o splendida gradina botanica, era acum vreo douazeci- treizeci de ani o carciumioara - „Gradina de vara dendrologica“ - tinuta de o unguroaica cu barbat valah (sau invers, nu mai tin bine minte). Perechea, dincolo de cateva chestii ingrozitor de grele (felii de slanina groasa fierte-prajite in untura, osanza de porc topita, frecata cu sare, ceapa si ...smantana, carnati din slanina) facea din cand in cand cate o mancarica pe care o anunta, la douasprezece fix, pe copacul din fata intrarii. Avea cinci afise, in cinci culori, pentru cele cinci feluri de mancare ale casei, „ca sa nu mai piarda domnii timpul cu cititul“.

Cand se afisa pancarta verde, „tocana taraneasca de purcel“, apareau imediat cele doua masini ale militiei din oras, ticsite, veneau in tromba Dacia primarului, Opelul chirurgului, mereu cu ginecologul si tovarasul in civil, bicicleta dirigintelui postei, caruta de la deratizare-ecarisaj etc.

El, „gestionarul“, aducea blidele cu mancare in fata, pentru flamanzii de rand, asezati la cele patru-cinci mese ale gradinitei inconjurate de niste tuia pricajiti, iar ea, „tovarasa chelner“, le ducea pe cele din spate, de la „separeuri“, langa cocinile de porci, unde se inghesuiau, invizibili, privilegiatii.

Vinul era local si neasteptat de gustos, oferit cuviincios, cu carafe mici: Silvaner, Pinot Gris si Feteasca Alba de Zalau si Simleu.

Hazul nebun era dat de privirile chiorase si comentariile acide, invidioase, pe care le mormaiau cei din gradina si cei din separeuri: cei din fata, „galeria”, aveau sentimentul ca „spatele“, mananca si bea ceva mai bun decat ei, cei din dos, „lojile”, ii urau pe cei fara griji si responsabilitati pentru ca nu trebuiau sa se ascunda langa cocini.

Legumeam ore intregi sfertul de vin alb, de soi, bine conturat, ca orice vin transilvanean (divagatie scurta si neprimejdioasa: am recunoscut recent, in cateva locuri si in cateva randuri, o spun fara ezitare, vinuri exceptionale, Feteasca Alba si Regala de Aiud, in sticle imbuteliate sub eticheta... Cotnari! Ce dracu’ se intampla cu marcile romanesti?!)

Mancam insa, hulpav, doua-trei farfurii cu tocanita frageda, picanta exact cat trebuie.

Ma asezam, ca ziarist ce eram, la o masa din bucatarie, undeva intre „galerie“ si „loji“, nici cal nici magar, nici stab nici gloata, bucurandu-ma, de obicei gratis, de o comedie umana eterna, de o tocanita magnifica dar efemera si de un vin de rasa.

Din cand in cand, insa, trebuia sa-mi platesc fotoliul de spectator, povestind false can-can-uri bucurestene si tinand dizertatii literare in „loja”, pe scena din spate, spre mai buna digestie a potentatilor.

„Galeria“ ma supraveghea atent-indiferenta, ca pe un caine vagabond necunoscut: decor banal si totusi imprevizibil.

Mod preparare
  • Varza se spala bine, se toaca fideluta, se freaca cu cimbru, boia si ulei si se pune la calit
  • Carnea si costita se taie imbucaturi, se freca cu cimbru si paprica si se prajesc in untura incinsa
  • Cartofii se pun la fiert in coaja
  • Ceapa se taie pestisori
  • Usturoiul se piseaza pasta
  • Carnea si costita odata rumene-crocante, se sting cu apa si vin si se lasa sa unduiasca, pana se-nmoaie
  • Cand cartofii sunt aproape gata, dar inca cleiosi, se curata, se taie felii, se sareaza si se pun la prajit in untura, impreuna cu ceapa, cateva minute; apoi, se lasa sa astepte, acoperiti, sa nu se raceasca
  • A scazut apa si s-a-ngrosat sosul la carne? Perfect, se lasa descoperita, sa se rumeneasca iar, apoi se toarna usturoiul, se mai da in doua-trei clocote, se sareaza-pipereaza si se scoate pe un platou
  • In untura incinsa se rastoarna varza, se suceste de cateva ori, sa ia miros si gust
  • Pe platou se aranjeaza, langa carne, cartofii si varza, si se presara un pic de cimbru praf
Propune o reteta
0/5 0 voturi
Comentarii Facebook
Comentarii site
Carti recomandate