Ciorba de „bureti” de oaie

0/5 0 voturi
Descriere

Asezata in stanga Oltului, zavorata intre doi munti, Fagaras si Cozia, Tara Lovistei - adica loc lasat, cu mult vanat si peste - e una din cele mai putin cunoscute „tari“ romanesti, o insula de foarte vechi traditii. Candva, pe aici trecea Drumul Mare, singura legatura de care si postalioane dintre Muntenia si Ardeal (Oltul si Prahova fiind pe atunci vai stancoase si inaccesibile), si tot aici loveau lotrii, intre Salatruc („solotrecia“, adica unica trecere) si Turnu Rosu.

Tinutul e atat de izolat, incat isi masoara vremea nu cu ora si nici macar cu anul, ci cu secolul. Aparat de creste prapastioase din toate partile,

 

taramul acesta irespirabil de frumos, cu rol principal in istoria Europei, e uitat nu numai de actualitate, ci si de turisti. Va si intreb, prieteni de calatorie in jurul blidelor romanesti, ati gustat vreodata o feliuta de pastrama usor afumata din splendida, fascinanta Tara a Lovistei ? O bucatica de curcan la ceaun, fiert-copt cu praz si cimbrisor? Stiati, oare, cate ceva despre gustul plin de originalitate si de temperament al bucatelor din depresiunea dintre Sibiu si Curtea de Arges?

Si pe mine, marturisesc cinstit si autocritic, m-a surprins si m-a tulburat farmecul direct, ametitor, chiar glorios, as putea spune, al acestei insule dintre munti, de salbatica frumusete (naturala, vezi bine), impanzita de sate pitoresti si cultura veche romaneasca. Mai ales ca, tragand spuza fierbinte pe turta mea gastronomica, am descoperit aici cateva mancaruri ciobanesti, din alta lume si din alt timp, strabunici, le-am putea spune, ale bucatariei romanesti de azi. Intre acestea, ciorba de „bureti“ de oaie e un deliciu iute acrisor, deosebit de consistent, cu totul si cu totul unic in lume, care s-a pastrat pe apa Boiei din alte vremi.

Se face, evident, la taierea unui animal, fiind o mancare tipica a culturilor arhaice, un fel de pomana oii, o mancare sacrificiala, menita a imbuna zeii.

Nu stiu cum arata ritualul antic sau neolitic (imi scapa si mie cate o platitudine, nu-i asa?). Stiu insa ca ciorba e cum nu se poate mai gustoasa. Se alcatuieste iute, din multe maruntaie si carne, alese dupa regula oricarui sacrificiu augural, caci zeii, se stie, prefera partile vitale, simbolice ale animalului. Nu lipsesc alte semne ale prosperitatii casei lovistene: smantana si otetul (intotdeauna de mere).

O ciudatenie locala e prazul, care e cea mai raspindita leguma a tinutului (muntos!), mancandu-se cu orice si la orice. O marturie simpatica, dar cam picanta a faptului ca Lovistea a fost, aproape doua mii de ani, loc de trecere, zona de intalnire intre tari si continente - costumul popular barbatesc e ardelean, cel femeiesc argesan - e paprica, boiaua, care se aduce din nord, de peste munti, din Transilvania.

Barbatii sa nu manance splina, caci nu pot merge calare si le cresc mustatile. (Gorovei)

Mod preparare
  • Se pun maruntaiele la fiert, cu prazul taiat bucati
  • Dupa ce au fiert se drege ciorba cu smantana, se potriveste de sare si iuteala si se da la masa, cu hrean otetit si mamaliga calda (eu am tras-o mai pe oraseneste, adaugandu-i ceva zarzavat ras - morcovi, telina - un ardei gras taiat marunt si verdeata tocata - leustean si marar: a iesit minune !) si o tuica plapanda, argeseana, de nici patruzeci de focuri.
Propune o reteta
0/5 0 voturi
Comentarii Facebook
Comentarii site
Carti recomandate